Jurnalista si scriitoarea Rhea Cristina a publicat recent volumul „Românii secolului XXI. Interviuri-document cu personalitati romanesti“, care cuprinde 32 de interviuri cu 29 personalitati românesti atat din sfera culturala cat si din alte domenii importante ale societatii.
VIATA MONDENA va prezinta un fragment din interviul cu renumita poeta, eseista, traducatoare si profesor de literatura franceza si de poietica/poetica Irina Mavrodin.
„Irina Mavrodin: un om de mare finete intelectuala, un intelectual inzestrat cu puterea de a rezista si de a construi permanent pentru sine si pentru cei din jurul sau. Un om de caracter, daruit de la Dumnezeu cu forta de a crea si de a ramine mereu in slujba Lui, intr-o relatie fantastica cu Universul, cu oamenii, cu sensibilitatea si frumosul artistic.
Chiar daca in prezent Domnia-Sa nu mai este printre noi, ii multumesc si acum pentru privilegiul de a o cunoaste. Un interviu realizat in anul 2001, cutremurator, plin de sensibilitate si valoare documentara, in care destinul exemplar al Domniei-Sale se contopeste cu destinul si sufletul acestui neam, dezvaluind in profunzime ororile si duritatea regimului dictatorial comunist, ce au urmat plecarii din tara a Majestatii Sale Regelui Mihai I al României.“ afirma Rhea Cristina.
Rhea Cristina: Va rog, pentru inceput, sa rememorati cateva dintre momentele istorice importante ale României, care v-au marcat copilaria si perioada tineretii.
Irina Mavrodin: Eu m-am nascut in 1929, la Oradea, unde parintii mei venisera indata dupa ce isi terminasera studiile la Bucuresti, mama ca medic, tata ca profesor. Amintirea cea mai puternica legata de istoria României este plecarea noastra grabita, aproape de la o ora la alta – dupa ce parintii mei statusera 16 ani in acest oras pe care ei si-l alesesera si pe care poate nu l-ar mai fi parasit niciodata –, din cauza Diktatului de la Viena, prin care i se rapea României o parte din Transilvania. A fost un soc pentru copilul care eram. Nu intelegeam prea bine despre ce-i vorba si de ce trebuie sa ne parasim casa fara voia noastra. Si acum, când spun „Diktatul de la Viena“, simt, ca si atunci, un gust de catastrofa. E prima lovitura puternica data copilariei mele, pana atunci fericite, copilaria unui copil iubit, cu parinti echilibrati si care, prin exemplul lor, impuneau celor din jur un model de comportament bazat pe cinste, onoare, munca si performanta profesionala. Si pe multa iubire, pe mult devotament.
A doua mare lovitura a fost razboiul. Parintii mei se asezasera la Focsani, zona ce s-a dovedit una dintre cele mai expuse. Am trait refugiul – noi, cei trei copii, si bunica din partea tatei, foarte batrana – la Bran, spaima de bombardamente si de tot ceea ce a adus cu el un armistitiu nerespectat. A venit apoi instaurarea regimului comunist. Tata facuse politica national-taranista si intreaga noastra familie statea sub semnul unui „dosar prost“. Tata a fost arestat si a facut trei ani de detentie, din care o buna parte la Canal.
Imi amintesc de o succesiune de evenimente nefericite, care au culminat cu instaurarea republicii si plecarea de pe Tron a Majestatii Sale Regelui Mihai. Eram adolescenta si am trait totul cu intensitate si deznadejde: in familia noastra, Majestatea Sa Regele Mihai era un simbol al României intregite si moderne, iar noi, copiii, Il iubeam foarte mult. Plecarea Majestatii Sale Regelui a insemnat pentru mine si familia mea plecarea ultimei sperante.
Rh. C.: Cum era structurata societatea româneasca (cum era asigurat echilibrul social si politic) si care era locul valorii si al adevarului in România de dinainte de invazia comunista? Ce rol aveau pentru români Monarhia Româna si Majestatea Sa Regele Mihai?
I.M.: Monarhia Româna si Majestatea Sa Regele Mihai I al României erau instantele emblematice pentru o Românie intregita si moderna, cu adevarat europeana, pe cale de a-si construi o societate democratica. Monarhia Româna si Majestatea Sa Regele Mihai erau indisociabili de ideea de democratie, de Constitutie si de echilibru social si politic, de separare a puterilor in Stat. Institutia monarhica era o garantie pentru toate aceste valori si avea – imi amintesc foarte bine, desi au trecut atatia ani de atunci – o mare credibilitate in familia mea, in multe familii apartinand nu numai mediului intelectual, ci si tuturor celorlalte medii. Intreaga natiune romana – cred ca nu ma insel cand fac aceasta afirmatie – era (cu foarte putine exceptii) promonarhica. In mentalul colectiv, valoarea si adevarul erau garantate de Monarhie.
Rh. C.: Cine erau oamenii pe scena politico-culturala a României si care erau trasaturile esentiale ale clasei de elita a României, clasa care facea istorie si ne reprezenta in strainatate? In care om politic al momentului de dinainte de 30 Decembrie 1947 credeati cel mai mult si de ce?
I.M.: Eu eram prea tanara pe atunci pentru a avea cu adevarat o opinie a mea in aceasta privinta. Trebuie, pe de alta parte, sa ne amintim, noi, cei care mai putem depune marturie, ca, pentru marea majoritate a indivizilor, politica nu juca rolul pe care-l joaca acum, când existenta cotidiana a fiecaruia dintre noi este intens politizata, intre altele si datorita importantei si influentei extraordinare pe care a capatat-o televiziunea, mass-media in general.
Stiu, din familia mea, ca aveam o clasa politica de elita de mare anvergura, alcatuita din oameni cu studii serioase, adeseori facute in Occident, din oameni cu un larg orizont cultural si care tindeau sa se responsabilizeze, sa lucreze pentru binele tarii. Tot din familia mea stiu ca acesti oameni nu erau corupti, iar unii dintre ei intrasera chiar in legenda prin cinstea, modestia, sobrietatea lor. Imi pun intrebarea daca familia mea – mai cu seama tatal meu – nu plana intr-un fel de idealism care isi fabrica propria mitologie. Si totusi, imi raspund, oricat de „realist“ am privi lucrurile, acea perioada a avut o tendinta de dezvoltare net pozitiva, România aflandu-se pe drumul cel bun. Daca aceasta evolutie nu ar fi fost brutal intrerupta de instaurarea comunismului, România ar fi cunoscut o dezvoltare apropiata de cea a Europei occidentale.
Cat priveste omul politic in care credeam cel mai mult, raspunsul este: Majestatea Sa Regele Mihai. La varsta pe care o aveam eu atunci, eu nu-l vedeam insa in dimensiunea Sa politica, ci – as spune – ca pe un extraordinar de frumos personaj de legenda, de basm, inzestrat cu toate puterile si virtutile.
Rh. C.: Ce insemna pe atunci in România a avea o cultura si o educatie serioasa? Ce rol juca religia in viata dumneavoastra? Dar in viata societatii românesti?
I.M.: A avea o cultura si o educatie serioasa insemna pe atunci, evident, a face studii serioase si a primi o buna educatie in familie. Scoala era foarte buna – liceul, facultatea –, bine organizata, cu profesori de mare competenta si foarte exigenti. Am facut liceul sub asemenea auspicii si cred ca asta a fost una dintre marile mele sanse. In familia mea, de asemenea, se acorda o mare importanta studiului serios si ideii de profesionalism. Acest model comportamental era, cred, foarte raspandit in România acelor ani, el avea o valoare in sine, nu prin banii pe care i-ar fi putut aduce. Astazi, cred ca accentul s-a deplasat spre bani.
Religia se preda in scoala, dar ea se transmitea mai ales – ca si astazi – prin familie. In familia mea religia a fost totdeauna perceputa ca o prezenta (strabunicul meu din partea mamei a fost preot si am avut multi preoti in familie, printre care pe preotul Ion Radu, traducatorul Bibliei alaturi de Gala Galaction), dar nu ca o prezenta constrangatoare, ci ca o prezenta fireasca si asa a ramas. In viata societatii românesti religia juca un rol important, ca si astazi. Românii sunt un popor credincios.
Rh. C.: Cum ati defini libertatea din România de dinainte de plecarea fortata din tara a Majestatii Sale Regelui Mihai si libertatea care s-a creat la noi dupa Decembrie 1989? Cum reusiti in prezent sa „va impacati“ cu cele doua realitati (de ordin economic, social, politic si spiritual) atat de diferite ale României?
I.M.: Inainte de plecarea fortata a Majestatii Sale Regelui Mihai, traiam o stare de libertate atat de naturala, incat nici nu ne dadeam seama cu ce dar pretios eram haraziti. Dupa 1989, a fost un fel de betie a libertatii, a unei libertati constientizate. Destul de repede am vazut si reversul, confuzia: impostura, minciuna agresiva vorbind cu ostentatie in numele valorilor democratiei.
Ma „impac“ cu cele doua realitati la care va referiti in masura in care incerc sa ma impac cu mine insami, adica sa merg pe linia propriilor mele valori, traind totodata intr-o lume atat de tulbure si de tulburata cum este lumea noastra de astazi.
Fragment din interviul realizat in anul 2001 si publicat in cartea „Românii secolului XXI. Interviuri-document cu personalitati romanesti“ de Rhea Cristina, editura Pro Universitaria (print, 2013).
Cartea „ROMÂNII SECOLULUI XXI. Interviuri-document cu personalitati romanesti” de Rhea Cristina cuprinde 32 de interviuri cu 29 de personalitati romanesti atat din sfera culturala cat si din alte domenii importante ale societatii (medicina, invatamant, religie, politica, armata si securitate nationala): Radu Barbulescu, Ana Blandiana si Romulus Rusan, Al. Cistelecan, Dragos Galgotiu, Sorin Iliesiu, Irina Mavrodin, Sergiu Anghel, Doina Cornea, Aurelian Craiutu, Alexandru Paleologu, Oana Pellea, Dan Puric, Geo Saizescu, Ioan Tugearu, Matei Visniec, Annie Bentoiu, Barbu Cioculescu, Eleodor Focseneanu, Argatu Ioan, Iuliana Avadanei, Victor Bostinaru, Gici Caciuleanu, Adrian Cioroianu, Constantin Degeratu, Sabin Dragulin, Paul Dumitrescu, Marcela Monica Stoica, Christian Tamas.
Cartea poate fi comandata online, editie print, dand CLICK AICI.
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.
