Pe 29 octombrie, Romania isi pleaca fruntea in semn de recunostinta in fata uneia dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei sale – Regina Maria a Romaniei (1875–1938), simbol al curajului, al frumusetii morale si al iubirii de patrie.
Se implinesc 150 de ani de la nasterea sa, la Eastwell Park, Kent, in Anglia, intr-o familie cu sange nobil: fiica ducelui Alfred de Saxa-Coburg si Gotha, fiul reginei Victoria a Marii Britanii si a Mariei Alexandrovna Romanova, unica fiica a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei.
Venita tanara in Romania, Maria Alexandra Victoria s-a casatorit cu Ferdinand I, principele mostenitor al Romaniei, devenind Regina la 11 octombrie 1914. De atunci, destinul sau s-a impletit pentru totdeauna cu cel al tarii pe care a iubit-o pana la ultima suflare.
Regina-simbol a Romaniei Mari
In timpul Primului Razboi Mondial, Regina Maria a fost mai mult decat un simbol: a fost o prezenta activa in spitale, pe front, in inima suferintei.
Constantin Argetoianu nota in memoriile sale („Pentru cei de maine: Amintiri din vremea celor de ieri”):
”Regina Maria si-a indeplinit datoria pe toate fronturile activitatilor sale, dar mai presus de toate pe acela al incurajarii si ridicarii moralului acelora care o inconjurau si care au trebuit sa decida, in cele mai tragice momente, soarta tarii si a poporului sau. Se poate afirma ca, in rastimpul pribegiei noastre in Moldova, regina Maria a intrupat aspiratiile cele mai inalte ale constiintei romanesti. Prin modul cum a influentat in 1916 intrarea Romaniei in razboi si din nou in 1918, cand aproape numai datorita ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la Bucuresti, regina s-a asezat ca ctitorita a Romaniei intregite si ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre nationale.”
Dupa razboi, la Conferinta de Pace de la Paris (1919), vocea Reginei Maria a fost cea care a facut cunoscuta si respectata cauza Romaniei intregite. Diplomatia sa eleganta, fermitatea si farmecul personal au facut din ea o ambasadoare unica a neamului romanesc.
O inima care a ramas sa bata pentru Romania
Regina Maria a murit pe 18 iulie 1938, la Sinaia, dar inima ei – la propriu – a continuat sa vegheze asupra tarii. Conform dorintei sale, a fost asezata in capela Stella Maris de la Balcic, pe malul Marii Negre, „pentru a proteja Romania”, asa cum ea insasi a dorit.
“Tarii mele si Poporului meu, Cand veti ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tacerii vesnice, care ramane pentru noi o mare taina. Si totusi, din marea dragoste ce ti-am purtat-o, as dori ca vocea mea sa te mai ajunga inca odata, chiar de dincolo de linistea mormantului.
Abia implinisem 17 ani, cand am venit la tine;eram tanara si nestiutoare, insa foarte mandra de tara mea de bastina, si am imbratisat o noua nationalitate m-am straduit sa devin o buna Romanca. La inceput n-a fost usor. Eram straina, intr-o tara straina, singura intre straini. Dar prea putini sunt aceia cari se reculeg sa cugete cat de greu este calea, pe care o Principesa straina trebuie s-o parcurga ca sa devie una cu noua tara in care a fost chemata. Am devenit a voastra prin bucurie si prin durere. Privind inapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred ca bucuria a fost mai mare, dar mai lunga a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v-am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare. Mi-a fost dat sa traiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restriste si vremuri de mari indepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat sa-ti fiu calauza, sa-ti fiu inspiratoare, sa fiu aceia care a pastrat flacara vie, aceia care a devenit centrul de indarjire in zilele cele mai negre.
Aceasta ti-o pot spune astazi caci nu mai sunt in viata. In acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” si as vrea sa raman in amintirea ta aceia care putea totdeauna sa fie gasita in clipele de durere sau pericol. A venit mai tarziu o vreme cand m-ati negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, si v-am iubit mai departe, cu toate ca nu va puteam ajuta asa de mult ca in zilele cand credeati in mine. Dar aceasta e uitata. Atat timp am fost in mijlocul tau, incat mi se pare, abia cu putinta ca trebuie sa te parasesc; totusi, orice om ajunge la capatul drumului sau. Eu am ajuns la capatul drumului meu. Dar inainte de a tacea pentru vesnicie vreau sa-mi ridic, pentru ultima data, mainile pentru o binecuvantare.
Te binecuvantez, iubita Romanie, tara bucuriilor si durerilor mele, frumoasa tara, care ai trait in inima mea si ale carei carari le-am cunoscut toate. Frumoasa tara pe care am vazut-o intregita, a carei soarta mi-a fost ingaduit sa o vad implinita. Fii tu vesnic imbelsugata, fii tu mare si plina de cinste, sa stai vesnic falnica printre natiuni, sa fii cinstita, iubita si priceputa. Am credinta ca v-am priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodata nu mi-au placut formele si formulele, nu prea luam uneori seama la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevarul si am visat sa traiesc in lumina soarelui, insa fiecare traieste cum poate nu cum ar dori. Dar cand iti vei aminti de mine, Poporul meu, gandeste-te ca la una care a indragit viata si frumusetea, care a fost prea cinstita ca sa fie cu bagare de seama, prea miloasa sa fie invingatoare, prea iubitoare ca sa judece. N-am nici o avutie sa va las, ceiace cu atata marinimie mi-ati daruit am cheltuit intre voi: am infrumusetat acele locuri unde mi-a fost dat sa traiesc. Daca toate cele frumoase iti vor aminti de mine atunci voi fi indeplin rasplatita de dragostea ce ti-am daruit-o, fiindca frumosul mi-a fost un crez.
Am redesteptat la o viata noua micul castel parasit de la Bran, dar Tenha-Juva (Balcicul) a fost locul cel infaptuit, acolo mi-a fost dat sa fac din vis adevar, si fiindca aceasta a insemnat pentru mine mai mult decat asi putea talmaci vreodata, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea sa fie adusa si asezata la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea marii. Cu trupul voi odihni la Curtea de Arges langa iubitul meu sot Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea sa fie asezata sub lespezile bisericii ce am cladit-o. In decursul unei lungi vieti atatia au venit la inima mea incat moarta chiar, asi dori sa mai poata veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mandria si bucuria. Vreau sa odihnesc acolo in mijlocul frumusetilor faurite de mine, in mijlocul florilor ce le-am sadit. Si cum acolo se gaseste inima mea eu nu vreau sa fie un loc de jale ci dinpotriva de pace si de farmec cum a fost cand eram in viata. Incredintez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot gresi, dar inimile lor calde asa cum a fost a mea: iubitii si fiti folositori unul altuia caci asa trebuie sa fie.
Si acum va zic ramas bun pe veci: de acum inainte nu va voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteste-ti, Poporul meu, ca te-am iubit si ca te binecuvantez cu ultima mea suflare. Necunoscand vremea ce-mi este harazita pe pamant hotarasc prin acest testament ultimele mele vointe. Binecuvantez Tara, pe copiii si nepotiii mei. Rog pe copii mei sa nu uite niciodata ca increderea in Dumnezeu este o calauza in fericire si mangaere in suferinta. Ii rog sa fie uniti, sa sustie Tara si sa se sustie intre ei. Ii mai rog sa se supuie fara discordii ultimelor mele vointe. Iubirea mea de Mama pentru ei, este aceiasi si daca dispun de partea disponibila numai in favoarea unuia din ei, este numai pentru ca este mai lipsit de nevoile vietii.(…) As fi vrut sa pot lasa mai multe iubitei mele Tari in semn de dragoste necurmata ce i-am purtat si pe care o las izvor nesecat mostenitorilor mei.
Dorinta mea fierbinte ar fi fost sa inalt o biserica mica pe fostul front de la Onesti si sa infiintez un camin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iasi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo in timpul marelui razboiu pentru intregirea neamului. Resimt o vie intristare ca modesta mea avere, datorata generozitatii iubitului meu sot Regele Ferdinand, si redusa inca prin greutatile din ultimul timp nu-mi ingaduie sa fac binele ce as dori. Iert pe cei cari m-au facut sa sufar. Rog pe cei carora involuntar le-as fi gresit sa ma ierte caci nu am voit sa fac rau nimanui. (…)
Aceste cuvinte din „Testamentul Reginei Maria”, scris la Juvah, Balcic, in 29 iunie 1933, raman unul dintre cele mai emotionante texte testamentare din istoria noastra – o scrisoare de dragoste catre poporul roman.
In el, suverana isi reinnoieste legamantul cu tara, cerand doar ca frumusetea, bunatatea si credinta sa ramana temelia neamului. Regina Maria vorbeste direct romanilor, ca unei familii iubite, spunand ca atunci cand ei vor citi randurile, ea va fi trecut „pragul tacerii vesnice”. Este un document de o mare valoare morala si istorica, exprimand dragostea unei regine pentru tara adoptiva. A devenit simbolul legaturii dintre monarhie si popor, fiind adesea considerat unul dintre cele mai emotionante texte din literatura testamentara romaneasca. Demonstreaza caracterul nobil, empatic si vizionar al Reginei Maria, care a contribuit enorm la recunoasterea internationala a Romaniei dupa 1918.
Comemorare la Curtea de Arges – 150 de ani de la nasterea Reginei
Pe 29 octombrie 2025, Manastirea Curtea de Arges, necropola regilor Romaniei, devine loc de reculegere si omagiu. Evenimentul comemorativ, desfasurat sub egida Inaltpreasfintitului Calinic Argeseanul, este organizat de Asociatia Dacia Concept si Arhiepiscopia Argesului si Muscelului.
12:00 – 12:30
Parastasul Reginei Maria – in Catedrala Arhiepiscopala ctitorita de Sfantul Neagoe Basarab.
13:00 – 15:00
Spectacolul de teatru „1919 – Misiune Regala”, interpretat de Liana Ceterchi, evoca rolul diplomatic al Reginei Maria la Paris.
„Freamat de coarde” – recital sustinut de Cvartetul Mood, coordonat de Vlad Baciu.
Urmeaza conferinte si alocutiuni sustinute de reprezentanti ai Muzeului National Bran si Muzeului Judetean Arges, care vor reconstitui chipul uman si spiritual al suveranei.
„Coloana din cuvinte si cantec” – moment poetic si muzical sustinut de Florin Sampelean (bas) si Lucian Dusa (pian).
Expozitie de tablouri si fotografii – imagini de epoca si carti postale ilustrate din colectiile Muzeului National Bran, o reintoarcere la eleganta si farmecul Reginei Maria, femeia care „a facut din frumos un crez si din iubire o forma de putere”.
Regina care nu a incetat niciodata sa iubeasca
“O, Doamne, de-as fi barbat, cu drepturile unui barbat si cu spiritul de barbat pe care il am in trupul meu de femeie! I-as inflacara, i-as indemna la o rezistenta disperata, glorioasa, orice ar fi!” (Regina Maria, “Jurnal de razboi (II) 1917-1918”)
Regina Maria a ramas pentru totdeauna in constiinta poporului ca „Mama ranitilor”, „Regina-soldat” si, mai presus de toate, „Regina Inimii Neamului Romanesc”.
In scrisorile si gandurile sale, regina vorbea despre credinta, iubire, lupta si demnitate:
„Iubire, credinta, curaj. Cu aceste trei cuvinte putem cuceri lumea.
Un gand frumos poate fi ca o biserica in care omul isi odihneste sufletul.
Viata mea a fost intensa si plina, experientele mele, diverse si cu siguranta deloc searbade, chiar daca lumina si umbra s-au jucat mereu cu ea. A fost viata unei femei care n-a uitat niciodata ca era femeie, desi de multe ori a jucat rol de barbat. Refuz sa ma las infranta sau sa ma simt infranta pana nu mi s-a smuls si ultima farama de speranta. Dupa zile de tristete aproape zdrobitoare, simt cum mi se trezeste din nou spiritul de lupta si vreau sa ajut, sa muncesc, sa salvez ce pot. Oamenii nostri politici inca nu sunt pregatiti sa se sacrifice pentru cauza comuna. Sunt zile cand marsavia omeneasca in general, si a guvernelor si administratiilor in particular, ma izbeste cu o putere coplesitoare si imi da impresia ca toate eforturile noastre sunt in van.
Nimeni nu e judecat pe drept cat traieste: abia dupa moarte este pomenit sau dat uitarii. Poate de mine va veti aminti deoarece v-am iubit cu toata puterea inimei mele si dragostea mea a fost puternica, plina de avant: mai tarziu a devenit rabdatoare, foarte rabdatoare. Nu cred ca si-a mai ridicat vreodata o regina glasul ca sa spuna adevaruri atat de cumplite si de fatise, care nu se pot spune decat atunci cand privesti moartea in fata si ai de gand sa-i tii piept eroic, fara sa clipesti si fara sa te sinchisesti de tortura inceata a agoniei. Balcicul si Branul sunt casele mele de vis, inima mea. Chin: povestea vietii mele. In anii durerii am invatat sa ma rog. Nu uitati ca eu nu sunt aleasa pentru 4 ani asa cum este presedintele vostru, eu sunt pe viata mama unei natiuni, fara a avea un moment cand inima nu imi este in intregime cu ea.” (New York, 1926)
Cuvintele ei continua sa inspire generatii, iar figura Reginei Maria ramane una dintre cele mai vii embleme ale spiritualitatii si demnitatii romanesti.
Asadar, la 150 de ani de la nasterea sa, Regina Maria ramane un model al regalitatii traite prin devotament, inteligenta si frumusete morala.
Intre Balcic si Bran, intre scrisorile sale si monumentele pe care le-a lasat, Regina continua sa traiasca in memoria noastra ca femeia care a invatat o natiune sa iubeasca prin credinta si curaj.
„Am redesteptat la o viata noua micul castel parasit de la Bran… Frumosul mi-a fost un crez.”
– Regina Maria a Romaniei
Daca v-a placut acest articol, alaturati-va, cu un Like, comunitatii de cititori de pe pagina noastra de Facebook.
